Nicușor Dan, regele haosului urbanistic!

Nicușor Dan, regele haosului urbanistic!
Publicat: 21/07/2022, 14:15

S-a întruchipat drept salvatorul a peste 600 de hectare de spații verzi. În realitate, blochează regulamente urbanistice pe o suprafață de 18.000 de hectare. Adică, de peste 30 de ori. Nu o spunem eu. O spune Curtea de Apel București prin decizia nr. 648 din martie 2022. Probabil că există o conspirație împotriva lui. Sau este vorba doar de impostură. O impostură urât mirositoare, hâdă, cu urme de incompetență. Sau, de ce nu, ambele. Încununate cu lipsă de viziune, cu lipsă de proiecte.

Însă, instanța constata faptul că Nicușor Dan (copilul inadaptat și adoptat de PNL-USR) se afla într-o poziție de incompatibilitate în raport de proiectele de HGMB privind suspendarea celor 5 PUZ-uri de Sector. Adică, în afara cadrului legal. Exact! Acel cadru legal cu care Nicușor Dan defila prin spațiul public.

De asemenea, Curtea de Apel mai constata și faptul că cele 5 hotărâri al CGMB privind suspendarea PUZ-urilor de Sector sunt…nemotivate. Adică, nu au la bază o analiză economică și sociala a efectelor ce se vor produce. Mai mult, Curtea de Apel constata faptul că ele prejudiciază bugetul public și patrimoniul persoanelor fizice și juridice private.

Într-o traducere liberă, decizia lui Nicușor Dan, înghițită pe nemestecate de cuplul PNL-USR, aruncă Bucureștiul în haos. Sau, în viziunea lui, îl transformă în Noul București. Oricum i-ar spune, tot la haos se ajunge.

Deci, prin decizia nr. 648/15.03.2022, Curtea de Apel București a admis recursul asociației Art Metropolis și a dispus rejudecarea dosarului de către Tribunalul București care, initial, respinsese solicitarea de anulare a actului administrativ prin care CGMB a suspendat PUZ coordonator sector 5.

Anterior Tribunalul București respinsese acțiunea Asociației care a adus în atenție lipsa avizelor semnate de comisiile de specialitate din cadrul CGMB, dar și încălcarea prevederilor art. 1 alin. 6 din Legea nr.554/2004 în sensul imposibilității emitentului de a suspenda prevederile unei hotărâri care din momentul adoptării şi până la data aprobării actului atacat a produs consecințe juridice.

De asemenea, au fost învederate și alte motive ce țin de contradictorialitatea de interese şi nerespectarea dispozițiilor legale la adoptarea acestui act administrative, încălcarea drepturilor constituționale, cu privire la apărarea dreptului de proprietate private, precum și încălcarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative-art. 64 alin. 3 şi art. 31 alin. 1 din același act normativ, lipsind evaluarea impactului produs. Lista poate continua. Pe multe pagini. Inclusiv în ceea ce privește nerespectarea principiului protecției legitime a raporturilor juridice și al securității raporturilor juridice, reflectate de jurisprudența CJUE şi CEDO evocată. Evident, pentru Nicușor Dan nu a contat nimic. De ce? Pentru că el este Prima General! Pentru că el este un fel de domn’ Goe al PNL-USR.

Însă, hotărârea Curții de Apel relevă faptul că Primarul General autointitulat „Salvator al spațiilor verzi” a ignorat interesul bucureștenilor. Ba, chiar a oprit dezvoltarea urbanistică a orașului.

Mai mult, prin adoptarea acestor hotărâri s-au produs pagube majore. Pagube care îi vor afecta pe cetățenii Municipiului București pentru următorii ani. Sau, poate, acesta este modelul Noului București. Acea Capitală europeană după chipul și asemănarea lui Nicușor Dan. Până la salvator, Nicușor Dan rămâne regele haosului urbanistic și al parcurilor devenite adevărate jungle.

Comunicare Hotarare Civila D15536 H68 by Gandul.info on Scribd

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea